Peştele

Deşi te tot ascunzi în apa mareei care vine, vine mereu
La ţărm, pentru-a se retrage-apoi, vrăjită de farmecele lunii,
Toţi oamenii de mâine vor şti de bună seamă că eu
Mi-am aruncat aici năvodul, cum cândva-au făcut-o şi străbunii,

Şi că tu evadat de mii de ori din maja mea umilă,
Ţâşnind printre firele-argintii ale plasei subţirele,
Şi vor considera că ai fost nepoliticos, lipsit de milă,
Şi te vor condamna cu multe, multe vorbe grele.

poezie de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!