Poem de dragoste scris neglijent într-o zi oarecare

cum îţi mişcai şoldurile, de la o
margine la cealaltă a zării
luna se unduia şi ea a dorinţă
plutea în aer vraja carnală taina
mai trecea în goană tropăind
şi un pâlc de fluturi
apoi cai cârduri cârduri
şi copitele lor de fum
cu potcoave de ger loveau în cer
cu potcoave de fier
bântuiau câmpia
dar şi amintirile copilăriei
şi herghelia de mânji
din oasele luminii
hârjoana lor
Doamne, câtă bucurie!

priveam de sub pruni cum tulbură tihna
doi guguştiuci
şi dintr-odată ştiu
că dacă uiţi să mă strigi
nu mai exist

mi se umezesc palmele
de atâta aşteptare
de atâta singurătate de încremenire
de tristeţe...
în lumina căpruie a ochilor tăi
noaptea îşi trăieşte ultimele ore
în cruntă umilinţă

cu picioarele goale răzvrătite
tu alergai în zigzag de-a
latul patului meu
alteori în cerc umbrind bucuria
de multe ori te pierdeai
şi dintr-odată ştiu că
cu fiecare regăsire
focul e mult mai înalt

ce galbenă e rochia ta
verde şi nouă!
te înalţi şi umbra ta se lăţeşte
acoperă toată câmpia mea
de mine deja nu se mai ştie nimic
de cele mai multe ori mă ascund
în ziua de dinaintea naşterii mele
şi mă privesc cu duioşie
vai, fărâma de om
un boţ de aur rodit în câmpie
şi hălci mari de senin
se întindeau peste vie
atât de albastru
eu o sămânţă de piatră
fărâmă fragilă
de foc de duh de sihăstrie

străjerul îşi cântă plânsul în corn
cu lacrimi grele de ţărână
şi peste mirişte în zbor un inorog
răsar şi eu în brazdă în câmpie
îmi aduc aminte că a fost
să nu mă mai nasc
să rămân prizonier pe veci
clipei de tulburare a mamei
şi frica ei în exces de nebunie

trosneşte în cer furtuna
frigul îmi sfarmă degetele fragile
şi în întunericul ce sta să vină
doar flacăra vai,
cum arde candela în mine
până la scrum

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!