Numai azi, plouă cu trandafiri

N-are cerul unde plânge, plânge iarăşi peste burg,
Mări, oceane, fluvii, râuri, iar, de jos în sus, se scurg.
În genunchi scâncesc copacii, mor statuile sub ploi,
Umblă visele năuce printre nori cu umeri goi.

E noiembrie mai jalnic decât orice lună-n an-
Plouă sadic, fantomatic ca dintr-un imens ocean,
Care-a strâns durerea lumii din secunda de-nceput.
Plouă-ncet lacrimi amare, ce-n ochi n-au mai încăput.

Plouă vertical pe viaţă, vântul încă-i rătăcit
Într-o gară-n care-aşteaptă trenul ce n-a mai venit.
Mai fumează o ţigare, mai comandă o cafea,
Plictisit, mai ciufuleşte câte-un gând de catifea.

Plouă-n mine picătura unei clipe ce s-a stins,
Când spre tine, veşnicia, braţele şi le-a întins.
Şi de-atunci, plouă întruna cu potop de amintiri,
Numai azi, plouă cu stele şi miros de trandafiri...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!