Martirii

Chiar aceasta-i legea firii –
Să plângă-n mormânt martirii,
Strigând cu îngrijorare
Plâns de jertfă şi onoare.
Au suferit (de ce oare?!)
Chinuri mari, îngrozitoare,
Au fost arşi şi prigoniţi,
Iar acum, îngeri şi sfinţi,
Veghează peste pământ,
Eternul lor jurământ.
Voi copii şi voi părinţi,
Eu vă rog să vă gândiţi
La-acei copii chinuiţi!
Au murit ca nişte sfinţi.
Au murit cu foc pe gură...
Vă rog să luaţi o măsură!
Cei răi fie pedepsiţi
Pentru eroii adormiţi.

Nu-i nimic pe lume, Sfinte,
Cum e dorul de părinte.
Pruncul plânge la morminte,
Dorul lung şi dorul greu
Şi privind spre Dumnezeu
Întreabă cu-nfrigurare:
Cu ce am greşit eu, Doamne?!
Ce pedeapsă am avut?
Ce copii! Şi i-am pierdut...

(poem încinat celor ce şi-au pierdut viaţa în clubul morţii – Colectiv)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!