Ultimul joc
Lanțuri grele, corodate, ștrangulează omenirea
Un strigăt de disperare curge din amărăciuni
Năvălește-apoteotic curmându-le grav venirea
Pruncilor ce-n burta mamei cântă dorul de străbuni.
Se- ncovoaie bumerangul aruncat la voia sorții
Ce-nfășoară-n caier ața dată de la Dumnezeu
Rotocoale ce-nvrăjbesc ultima suflare-a morții
Fură flacăra speranței însuși de la Prometeu.
Pârjolit e ochiul minții zdrelind orice amintire
Graiul dulce amuțește pe buze de ventriloc
Pământul se arcuiește sufocând dintr-o zvâcnire
Toți actorii ce-au rostit replica-n ultimul joc.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre religie
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre foc
- poezii despre dor
- poezii despre copilărie
- poezii despre bebeluși