Nimic prea mult şi nepermis...

Îţi caut umărul, iubite, în bezna-n care-am rătăcit
Într-un septembrie în care, de-un an te chem şi n-ai venit...
Măcar acum să-mi sprijin gândul pe gândul tău şi să te simt,
Când toamnele-n veşmânt de gală, în fiecare zi mă mint...

Te caut printre crizanteme, pe-alei cu paşi stingheri şi rari
Pe unde-arţarii-şi plâng coroana, dar, dintre ramuri, nu apari...
Nu îndrăznesc, tăcerea frunzei, s-o inoportunez c-un vers
Deşi, poeme-mi cresc pe buze... dar, ploile, pe rând, le-au şters...

E firul ierbii încă verde şi te zăresc în seva lui
Şi-n zbaterea mării ce-şi pierde val după val ca un haihui.
De-am apuca înc-o maree cu fluxul şi refluxu-n doi
Poate, că sub povara toamnei, aş înceta să mă-ncovoi...

Şi-aş strânge iar secunda-n palme, s-o simt cum bate disperat
Cu fiecare aşteptare, când îmi pledezi nevinovat
De neputinţele nuntirii, chiar în amurgul unui vis
Pe care, amândoi, iubite, pe fruntea toamnelor l-am scris.

Departe dar atât de-aproape, eu te-ntâlnesc printre chemări
Şi ştiu că, noaptea, pe sub pleoape, opreşti într-una dintre gări
Unde, peronul singuratic îmi este locul clandestin
Între iluzii şi fantasme ce dau cu pietre în destin...

M-am resemnat în poezie, e locul unde îmi permit
Să-alerg prin orice fantezie şi ce-mi doresc, să îmi promit...
Nimic prea mult şi nepermis, doar o-ntâlnire fortuită
Pe malul mării, la apus, ghidaţi de-a inimii suită...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!