Acul de busolă

Nu mai avem demult acelaşi cer,
nici orizonturi sacre împreună,
ne-a mai rămas în suflet un mister
uitat cândva în oaza de sub dună.

Pe malul apei, între palmieri,
la un sfârşit întârziat de vară,
ademeniţi de tandre mângâeri
păcatul ne-atingea întâia oară.

Destinele se-mpreunau abrupt,
deasupra cerul se rupea în două,
iar oaza ne-aducea, neîntrerupt,
la margine de vis o miză nouă.

O vrajă siderală se scurgea
prin trupurile prinse-n agonie,
pe cer se aprindea încă o stea,
de strajă neuitării să ne fie.

Dar neuitarea-n zări s-a risipit
când într-o zi, pe drumuri separate,
cu acul de busolă răsucit,
ne-ndepărtam de locul cu păcate.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!