Respiri dioxid

şi te dai în balansoar
în faţa ta creşte blocul
unde o blondă se rujează
la geam te vezi aruncată
respiri din plictiseală şi parfumul
florilor care rânjesc intră în nas

apoi blocul descreşte
te apropii de pământ şi fundul
e presat serios de nişte legi
nu le ştii

respiri cu greutatea unui om urcat
pe muntele rece şi neprimitor

te dai cu viteză crescută
leagănul scârţie cu subînţeles
vecinii se uită la fusta ta ridicată
aproape galbenă de invidie

încerci să-ţi aminteşti de legea aia
niciodată nu ai fost tare la aşa ceva

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!