Sunt un călător
îndrumat de mahakala
pășesc spre viața de neatins
iluziile mele strălucesc
pe cerul negru
pasul e tot mai amorțit
tunetul sparge tencuiala
clădirilor plânse cu acizi
natura bate toba pierdută
în dorinți deșarte
sunt un călător cu mâinile
întinse spre noaptea eternă
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!
Vezi poezii despre viață, poezii despre plâns, poezii despre noapte, poezii despre negru, poezii despre natură sau poezii despre mâini