Mi-e dor, câteodată

Ţi-aş scrie iarăşi versuri, de-ar fi să te revăd
Să-ţi simt arzând privirea, care mi-a fost fatală
M-aş întrema cu tine, ca după un prăpăd,
Aş înălţa cuvinte, încet, ca după boală.

Cu mâini îndrăgostite să-ţi mângâi revenirea
Să nu mai pierdem timpul, fără îmbrăţişări
Să ni se-împlânte-n tâmple, profundă fericirea
Ca să uităm de clipa, ce-am plâns-o-ntre plecări.

Să-ţi simt arzând sărutul, cu gust de toamnă-amară
Şi tandrul tău respir ce mi-a rămas pe buze
Să-mi facă resemnarea, de s-ar putea, uşoară
Oftărilor cu iz de firave-anacruze.

M-aş întrema cu tine chiar fără vreun cuvânt
Iubirea-i rostul biblic, a toate câte-s sfinte,
Mi-e dor, câteodată, să semăn ploi şi vânt,
Nu slovele mi-s fapte, ci stările-s sorginte.

August 2021

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!