Zâmbesc lângă podul

mâncat de rugină întins
peste râul plin cu gunoaie
ascult cum scârţâie metalul
sub greutatea cherestelei
aruncată în dezordine în vagoanele
ce ţăcăne dement pe şinele
încălzite de soarele agăţat
cu disperare de cerul gri
stau cu zâmbetul tâmp
în iarba ce miroase a urină
înţepătoare de iapă-n călduri
ascult soneria telefonului mobil
la piciorul podului de metal
nu am curaj să răspund
mi-aş boţi surâsul din colţul gurii
fript de ţigara fumegătoare
cu miros de cărbune ars

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!