Ce tristă-i casa ...
Ce tristă-i casa unde iarna nu iese niciun fum pe horn;
Cei ce-au plecat pribegi prin lume, la vatră nu se mai întorn.
Ce trist e gardul ce-altădată, de strajă sta la vechiul drum,
Cu poarta lui de cari mâncată, ori în vreo altă sobă scrum.
Ce tristă-i casa-n care scara-i gata să se prăvale-n hău,
Cu trepte-aproape sfărâmate, unde stătea al meu dulău.
Ce tristă-i ușa descuiată, ce cheile le-a rătăcit,
Cu clanța ce abia se ține, de mult ce a mai ruginit.
Ce trist e geamul dinspre stradă, fără oblon, fără pervaz,
Pe care admiram apusul, când de la treabă-aveam răgaz.
Ce trist e foișorul nostru, unde adesea povesteam,
Când stropii ploilor de vară, ne alungau când ne plimbam.
poezie de Mihaela Banu (30 iulie 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
