Visul (VI)

Şi iar se schimbă visul. Pribeagul s-a întors
Şi-l văd păşind în faţa altarului, la braţ
Cu tânăra-i mireasa suavă. E frumoasă,
Dar nu ca steaua dalbă a tinereţii lui,
Şi iată cum, deodată, pe chipului lui apare
Aceeaşi tulburare ce l-a cutremurat,
Pe vremuri, în capela bătrână; pentru-o clipă,
Ca şi atunci, noianul de gânduri tăinuit
I-acoperă obrazul şi piere fără veste
Cum a venit, şi iată-l în linişte rostind
Cuvintele cerute de legământ, dar glasul
Străin îi pare, totul se-nvârte-n jurul lui,
Nu vede nici ce este, nici ce-ar putea să fie,
Ci casa veche, sala familială, largă,
Odăile şi locul şi ceasul anumit,
El vede umbra, vede lumina cum coboară,
Prilejul care-l leagă de-acel suprem minut
Şi-o vede pe femeia care i-a fost menită
Cum se strecoară iarăşi umbrindu-i ziua. Dar
De ce, în astă clipa, i se-arătase iarăşi?

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!