Visul (I)

Ni-i viaţa dublă: somnul îşi are lumea lui –
Hotărnicind tărâmul ce s-a numit greşit
Viaţă şi moarte. Somnul îşi are lumea lui:
Fantastic, fără margini imperiu, străbătut
De-a visului suflare, ce trece încărcat
De bucurii şi lacrimi, de zbucium sau tăceri.
Ades, străbate visul, chiar trezi, al nostru gând,
Presară plumb asupra-i, sau îl avântă-n slăvi,
Se-mplântă-n noi şi-n două fiinţa ne-o despică,
Răstălmăceşte timpul şi-asemeni c-un trimis
Al veşniciei, duhuri recheamă din trecut,
Dezleagă viitorul, căci ele au puterea
Tiranică-a plăcerii şi a suferinţei. Fac
Ce vor din noi, ce n-am fost nicicând, şi ne-nspăimântă
Cu umbrele ivite din timpii ce-au apus.
Părelnic e trecutul? Şi visurile-s, oare,
Răsaduri ale mintii? Dezvăluie, o, spirit,
Spre-a zămisli fiinţe mai mândre decât noi,
Făpturi ce-au frânt zăgazul nimicniciilor.
Voi povesti-ntâmplarea ce mi-a sădit-o visul
Pe când dormeam; căci gândul, îmbrăţişat de somn,
E-n stare să străbată prin vreme şi să-nchege
O viaţă, în fugarul răstimp al unui ceas.

poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!