Apus de toamnă
Curgea apusu-n zarea clară,
o clipă-a stat în vârf de fag
ca un arcuș peste vioară
cu ultimele corzi drept prag.
Dar îl trăgea-napoi îndată
o mână de vrăjit scripcar
de tremura pădurea toată
sub geana cerului de jar.
Mai sus în deal la cetățuie
trei raze din apusul scurs,
rămase-nfipte pe călcâie,
țineau domnițelor discurs.
Și mă uitam așa, din creastă,
cât de frumoase..., cele trei,
cu părul în bentiță-albastră
iar fustele-n culori de tei.
Cu cât se-ntuneca mai tare
pe toate le doream mai mult,
viorile-mi cântau barbare,
dar am fugit să nu le-ascult.
Și m-am oprit mai jos, în vale,
la mica cârciumă din sat,
beam vin din antice pocale
privind în urmă cu păcat!
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale ISSN 2247-1545, ediția din 14.04.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
