Lumânări de ceară

Privirile noaste, acum necunoscute,
sunt vânt în mare şi nisip în oase...
Doar un neverosimil accident aduce-n noapte,
o rază de soare în ochii unui tânăr bărbat
dispărut în primăvara ce devreme ne-a lăsat.
Sunt zile ieşite din cărţi necitite
ca dimineţile născute amurgite,
paşi leneşi ai unei vieţi ce pare inventată,
sunt răni sub piele şi viaţă de rugină sărutată,
o biata şi întunecată intuiţie,
un text scontat în confuzie,
trenuri oprite în detenţie,
lumânări de ceară în reflexie.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!