De n-ar fi decât visul...

De n-ar fi decât visul şi tot ar fi de-ajuns
Să mi te-aducă-n minte când mă cuprinde dorul
Ȋnsă mai e şi cupa-aceasta unde-ascuns
Ṭin trupul tău, şi sânul, şi şoldul, şi piciorul...

O iau în mâini şi parcă, privind-o, îmi revii
Zburând numai o clipă uşor pe dinainte,
Pe fundul ei cu luciu de ape argintii
Te văd ca-ntr-o oglindă-a aducerii aminte.

Când o ciocnesc cu alt vas, în clinchetul stârnit
Sub streşinile casei plouată cu petale,
Ṭi-aud, rostogolindu-şi vioiul clipocit,
Sonorul râs ce parcă-ţi spărgea în dinţi cristale.

Iar noaptea, când o umplu cu sângeriul must
Şi când, aprins la faţă de aspra băutură,
Pun gura mea pe gura ei roşie şi gust,
Simt ca prin vis pe buze ştiuta-ţi muşcătură...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!