Poem neterminat

Sunt ca o carte veche de cineva uitată
Pe un peron de gară, aproape de blestem,
Am fila-ngălbenită de vânturi sfâşiată
Şi-ntre coperţi palpită neterminat poem.

Nu înţeleg, iubite, ce demon te-a-nvrăjbit,
De ai plecat năvalnic, cu pas nimicitor,
Privirea n-ai întors, te-ai depărtat grăbit
Şi mă întreb retoric, te simţi învingător?!

Am vrut atinsă-n voie rescrisă cu iubire,
Visând extazul clipei cu ochii de fecioară,
Cuprinsă de dorinţă şi zbor spre fericire,
Un basm trăit în doi, pe ţărm de primăvară.

De-ai fi citit întregul cu inima deschisă,
Căci printre rânduri, simţirea îmi dosesc,
Ai fi-ntâlnit fiorul şi dragostea promisă,
Un foc arzând mereu pe rugul femeiesc.

Sunt doar o carte veche, cu fila-ngălbenită,
Iar timpu-şi cerne iute uitarea peste mine,
Zadarnic chem iubirea şi lupt să fiu ispită,
Tu n-ai să mă citeşti, căci nu există mâine.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!