Popas în copilărie

Mă aşezam sub brazi... Ca pe-o comoară
Strângeam în mână conurile gri.
Şi pumnul strâns ar fi putut să doară
În amintirea blândă de copii.

Acum am mai crescut, poveri sunt multe,
Mi-e pumnul strâns a dor şi-a neputinţă.
Ignor tăcut puterile oculte
Şi mă aplec beteag, înspre căinţă.

Nu mai am munţi, doar goluri de lumină
Plutesc în amintire repetat.
Şi lumea mea acum pluteşte-n tină
Şi globurile din copaci s-au spart.

Acum am brazi în gânduri. Şi golaşe
Sunt crestele – poeme rezalit.
În mine amintirile se-adună
Preum se-adună credincioşii-n schit.

S-au dus în chip de cruci, în cimitire,
Cei drepţi şi buni. Eu singură-am rămas.
Îi plâng şi-aştept, cum scris e în psaltie,
Să-i pomenesc la câte-un parastas.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!