O floare în dar

Întinde mâna, iubita mea,
primeşte floarea dăruită,
privirea ta pătrunzătoare
deschide inima cernită.

Eşti o zeiţă pătimaşă,
cu gânduri încă necitite,
adusă de un vânt sălbatic,
în peştera ascunsă-n munte.

Izvorul care-ţi oglindeşte
gingaşa ta făptură albă,
ca-ntr-o poveste fermecată
se schimbă-n floarea de nalbă.

Stelele se strâng pe cer,
luna pare cam mirată,
iar noaptea vine grăbită,
ziua pleacă supărată.

poezie de Ion Răduţ din Un pod peste timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!