Lui Eminescu

Şi nu mai eşti!... O groapă sub rînjetele-i crunte
Cuprinse necuprinsul din geniala-ţi frunte!
Şi după cum în viaţă a fost eternul dor:
Tu dormi, tu dormi acuma sub teiul plîngător!

Iar vîntul cînd va bate, în gîrbovita iarnă,
Puzderii de zăpadă desupră-ţi o s-aştearnă;
Şi vara o să-ţi cânte cu freamătul său trist,
Cum l-ai cântat tu, dulce al poeziei Crist!

Când moartea-ţi mă cuprinse de plângeri fără margini,
Erai cu mine-alături: în veşnicile-ţi pagini!
Te-am înţeles atuncea mai mult... apoi mi-am zis
Că poarta nemuririi chiar moartea ţi-a deschis!

Dormi!... Ţeasta ta o-ncape un biet coşciug de scânduri,
Ea, ce-a-ncăput în viaţă un univers de gînduri!...
O! Dormi, sub dulcea pace din al veciei cort,
Etern poet! căci numai pentru cei morţi eşti mort!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!