Sonetul 133

O, inimă lipsită de ruşine,
Ce mă răneşti şi-mi întristezi amicul!
Nu ţi-e de ajuns că mă căzneşti pe mine,
De ce-l faci rob şi îi întuneci chipul?
Ochiul tău crud gândirea-mi fascinează
Şi-al meu amic îşi pierde a sa vrere;
Tu m-ai lăsat, el mă abandonează,
Renunţ şi eu la mine; ce durere..
Din pieptul tău fă temniţă regească
Inima mea s-o ţii în chezăşie;
De-acolo însă ea o să-l păzească
Ca să nu-mi dai pedeapsă aspră mie.

Dar o s-o faci, că-s subjugat de tine
Şi sunt al tău cu tot ce e în mine.

poezie clasică de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!