Ţuţora

Către domnul Petru tânăra sa fată
Într-o zi purcede tristă, dolorată.
Îşi ridică vălul cu aur ţesut.
Ca o auroră chipu-i a părut.
Ochii-umbriţi de gene râur lacrimi line,
Râură tezauri de graţii divine.
Vorba-i ca murmura aurei uşori
Printre rozioare, delicate flori.
Părul ei ce noaptea faţa-i împrumută
În ridente bucle sânul ei sărută.

— "O, măreţe doamne, fii ascultător.
Au venit cazacii, prad, robesc, omor.
Fii cu bunăvoie pentru-această ţară!
Scoală-te şi sparge ceata lor barbară!"
— "Fiică, nu deschide sânu-ţi frăgior
Grijilor ce farâm omul pieritor.
Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate.
Cel ce-ţi dete viaţa ţie ţi-a lăsat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat
Grijile-ncunună cugetele line
Cu florile d-aur viselor senine.
Te îmbată dulce de cereşti visări
Şi ne lasă nou negrele vegheri!"
— "Dar când omul uită drepturile-i sfinte,
Nu-i iertat femeii să-i aducă-aminte?"

Zice: ochii pleacă dulci şi lăcrimaţi,
Domnul îi sărută perii săi curaţi
Şi cu dalbe lacrimi: — "O, preadulce fiie!
Îi vorbeşte domnul; Voia ta să fie!"

De trei ori din ceruri rumenele zori
Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia dată lupta se precumă.
Inamicul fuge şi moldavii-i urmă.
Taie şi fărâmă pe cazaci cu dor,
Prinde în robie pe hatmanul lor.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!