Karma

Tot timpul duc o umbră după mine,
prieten..., sau duşman necunoscut?
nici de aproape nu o văd prea bine,
celesta-mi vrajă..., făr' de început!

De cum se plimbă soarele pe boltă
ea se întinde altfel pe pământ,
mereu mai suplă, calmă, dezinvoltă,
ar şi vorbi dacă-ar avea cuvânt.

Să fie oare umbra mea cea dreaptă
sau doar al karmei nevăzutul chip,
urcând cu mine treaptă după treaptă
pe munţi înalţi sau bancuri de nisip?

Când norii grei în ceruri se adună
ea mă veghează dinlăuntru meu –
s-aşază-n sufletu-mi speriat cunună
cu harul sfânt trimis de Dumnezeu.

Iar liniştea cea calmă se întinde
peste Destinul reîntors la mal,
o pacea nesfârşită mă cuprinde
iar karma-n suflet urcă val cu val.

Vezi şi următoarele:

Căutare