Trezorier

Ce-am să-i aduc iubitei? Vai, ajunse
în mine umbra ei să se sculpteze
cu dulci firide şi conture treze;
i-aduc o pernă plină-ochi cu frunze.
Trezorier al toamnei, înc-o dată
în lume fug cu merele (şi-o fată)
cu ultima, din veacuri diligenţă,
vă las, se pare, palida-mi absenţă...
Ţin frunzele cu disparate serii,
bancnote mari, când ronde, când alunge
cu care-n copilie am ajunge,
republici am corupe şi imperii,
dar făr. de veste iarna ne străpunge
cu, sângerând, nervurile tăcerii...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!