Uitare

Timpul curge din cochilii
peste ţărm, peste nisipuri,
cum, înceată, îşi desprinde
frunzele sărate, marea.
Râzi şi glasul se consumă,
galeş risipit în alge,
când pe fruntea ta simt umbra
mâinilor ce te regretă...
Ale numelui silabe
mi le uiţi pentru o clipă,
în memorie le lepezi
ca pe nişte scoici absurde,
şi-apoi mă rechemi, cu spaimă,
ţintuindu-mi cu privirea
chipul zgâriat de-un tremur
stins al altor gene-amare...
Şi, îmbogăţiţi de umbre,
arcul vârstelor vibrându-l,
ne îmbrăţişăm, când curge
timpul din cochilii sparte...

poezie celebră de Gheorghe Tomozei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!