Sonetul 17

În viitor, cine-o să-mi creadă versul
Chiar de-ar fi plin de lucruri rafinate?
Că-i un mormânt, ştie şi universul,
Căci te prezintă doar pe jumătate.
De ţi-aş descrie ochii în cuvinte
Şi-n stihuri dulci virtutea ţi-aş cânta
Urmaşii-ar spune: "Acest poet ne minte,
Un chip divin pe-aici nu poate sta".
Iar foile de vreme îngălbenite
Vor bălmăji ca un bătrân senil,
Şi meritele tale îndreptăţite
Tărăgăna-vor ca un antic tril.

Dar dacă un copil tu vei avea
Vei fi şi-n el, şi-n poezia mea.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!