Inima nu-mi dă pace

de-o vreme încoace
şi n-am ce-i face
tu eşti medicamentul
trebuie să apelez la tine
chiar în exces tot bine-mi faci

zâmbetul tău e un tren
care ajunge în gara mea pustie
numai rugină şi var căzut
plin de mărăcini şi puf de păpădie
pe unicul peron un trandafir uscat

vis balsam pentru inimă
ketamină şi whisky contrafăcut
trag ultimul joint
tac şi ascult vântul cum rupe ramul
viaţa merge înainte în adâncul ochilor