Țânțarul
Am un tânțar înfipt în venă
Mă uit la el cum se gonflează
Și mă gândesc, poate turbează...
Mă suge-ncet, fără vreo jenă.
Parcă-i din plastic, o branulă
Reflex, îl mângâi pe căpuț
Acum seamănă c-un căluț
De mare. Cred că-i iau căciulă...
E toamnă și mă tot gândesc
Pe unde i-or fi frățiorii
Părinții, unchii, verișorii...
Să-i caut, poate-i și găsesc.
De când nu o mai fi mâncat?
Nu se oprește să respire
O să înceapă să transpire
De la efort. Și e păcat...
Dar nu-i problemă, de transpiră
Am apă caldă și-i fac un duș,
Apoi îi pregătesc culcuș
Pe canapea... Ce mă inspiră!
poezie de Petrică Conceatu din Facebook, 18 noiembrie 2020 (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
