Sparge-te, sparge-te, sparge-te

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
De pietre gri şi reci o, mare, care tot pleci şi tot revii!
Iar eu aş vrea ca limba mea să poată murmura
Toate gândurile care îmi răsar acum în minte, vii.

O, e-atât de bine pentru băiatul pescarului
Care chiuie jucându-se cu surioara lui!
O, e-atât bine pentru marinarul cel tânăr
Care cântă-înălţând velele-n bătaia vântului.

Nave maiestuoase se petrec mereu, mereu,
Spre raiul lor de dincolo de zare;
Da, vai de-atingerea mâinii de departe
Şi de sunetul vocii care niciodată nu dispare.

Sparge-te, sparge-te, sparge-te
La picioarele stâncilor tale negre, o, mare!
Dar farmecul zilei care a murit
Nu-mi va mai dărui pierduta sărbătoare.

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!