Linia albă

M-a sunat mama

pe linia albă a telefonului,
a vrut să ştie cum o mai duc,
dacă mai amestec cuvinte
pe foiţe albe de velină,
dacă am cules
dulceaţa-amăruie
a vişinului din faţa casei.

O cert

pentru că inima ei
a plecat în vacanţă,
incognito,
fară bagaje de mână,
îmbrăcată sumar;
doar un cearşaf alb de mătase
şi o mică icoană
care stătea agăţată pe peretele
de la soare răsare, ca suvenir.

Îmi vorbeşti

despre bunica, că este fericită,
că şi-a găsit jumatatea pierdută
undeva prin munţii Urali,
pe un drum cu pietre.
Mama crede
că pietrele acelea multe şi colţuroase
ar fi lacrimile lui cumulate.

Am întrebat-o

dacă ştie ceva despre tata,
dar, o tăcere s-a făcut auzită
de parcă cineva tăiase
intenţionat firul telefonului.

Înţelesesem

probabil
biletul lui de călătorie
a avut alt itinerar,
cine ştie,
cu timpul
focul purifică.

... Şi totuşi, eu,
vă duc lipsa...

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!