Mireasa neagră

Fluviile, fluturii și pământul
înălțau spre cer aripi de gheață;
omenirea fiind ocupată
cu studiul ultimului papirus
despre eternitate, progres și sfârșit.

Prin lume, mireasa neagră-şi scrie
veacul de frig și singurătate,
închisă în iglul infinit de sânge
unde croșetează avid destine...

Al meu l-a împletit altfel:
în insula sufletului urlă lupii tineri,
goi, însetați și flămânzi,
așteptând renașterea ultimei ploi.
Nu mă văd pe mine nicăieri
și nici lumina dimineții...

Mă tot căut în ultimul bou-vagon al vieții -
în austrul care-mi mângâie tâmpla aurie
cu degetele ce mi-au sărutat destinul
sau în căușul inimii tale,
în edenul dintre ape
ori purgatoriul nesfârșitului deșert.
Nimic, nimic... doar noaptea polară
care a îmbrățișat amurgul umanității
și-a înnobilat totul cu alb și veșnicie -
off, la ferestră strigă Hades!

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezi şi următoarele:

Mireasa neagră

Căutare

Dicţionare

Fani pe Facebook