Speranţă

Măi, române, frate dragă,
Ce se întâmplă nu e bine
Trădători de neam şi ţară
Azi au pus şaua pe tine.

Ţi-au băgat zăbala-n gură,
Şi din armăsar ce-ai fost
Ce muşcai din toţi duşmanii
Ai ajuns un biet cal prost.

Şi te plimbă de căpăstru
Unde vor, că eşti molâu
Nu mai ştii ce-i demnitatea
Ai respect doar pentru frâu.

Nu mai zburzi ca altădată
Eşti de nerecunoscut
Priponit stai pe moşie,
Libertatea ţi-ai pierdut.

Ai uitat de iarba verde,
Şi mănânci doar fân uscat
Nu mai ai vigoare-n tine,
Nu mai scoţi un nechezat.

Însă poate, cine ştie,
Va veni şi vremea-n care
Un viteaz cu drag de ţară
Pe tine va sta călare.

Şi atunci, trezit la viaţă,
Tu jăratic vei mânca
Pe duşmanii acestei naţii
În picioare-i vei călca.

România va fi mândră
Să te aibă-n herghelie
Şi de ale tale fapte
Toate cărţile vor scrie.

Lăudat vei fi de-a pururi,
Mânjii toţi te-or admira
Că eşti armăsar pur-sânge
Şi mândru de ţara ta.

poezie de Octavian Cocoş (16 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!