De te-întâlneşti cu toamna

Motto-ul meu, cu-o-aceeaşi intonare, ţi-l dărui azi adiţionare. Deşi nimic nu-i la-întâmplare când nu-ţi scriu gânduri oarecare. Câte toamne- întâmplătoare-în ploi de suflet viaţa are? Câte valsuri-s pe-un acord, când ţi-e cordul clavicord?
☆☆☆
De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că am iertat-o,
şi-i uit toată meteahna,
ce-a-mprăştiat tristeţi.
Ştii? Mantia trăirii
cu tine-am îmbrăcat-o,
brodând uni-culoarea
întregii mele vieţi.

De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că mi-este bine,
chiar de castanii-n dungă-îmi şoptesc, înlăcrimat.
Dar însăşi ploaia-mi ţese
din lacrimile-i fine
mărgele-nrourate
pe-un pas nearendat.

De te-întâlneşti cu toamna,
adu-i de noi aminte,
spune-i de noaptea-în care,
viori voiam s-ascult.
Eu îmi plecasem tâmpla
pe pieptul tău fierbinte,
dar jaru-ţi de pe buze,
mi-a orchestrat cuvânt.

De te-întâlneşti cu toamna,
să n-o întrebi de mine,
mai bine, spune-i tu,
din toate, doar ce-ţi sunt.
De-ţi va şopti iluzii
din roade-amfetamine
tu, iartă-i ispitirea,
mustindu-i... gând în vânt.

De te-întâlneşti cu toamna,
te uită-n straiul ei
belşug de ramuri goale
e-n tot, ce-a fost mai ieri.
Ahhh... miezul altor clipe-în,
post factum de-adieri,
perpetuează doruri,
pe vieţi de prizonieri.

De te-întâlneşti cu toamna,
să-i spui că o accept,
dintr-un motiv divin,
şi-atât de filarmonic.
Nu-în cinstea ei decis-am,
tăceri să-mi redeştept,
dar sufăr de-întomnare...
iubindu-te-anacronic.

PS.

De te-întâlneşti cu toamna,
aşa... din întâmplare,
spune-i că, în motto,
e-un clar subînţeles.
Că tâmplele ni-s albe
de-aceeaşi întomnare
dar ploaia ne e valsul...
Pe care l-am ales.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!