Clepsidra

Dacă simt că te grăbeşti
şi asta
prin puţinul aer care-l respirăm,
îmi declini culoarea-n pasta
umbrei atârnând de ram.
Şi mă las în neîncrederi
ondulat şi mult suit
precum verdele în iederi
suspinânde spre zenit.

Ca şi cum aş merge peste
clar albastrul înnorat
al privirilor celeste
şi cu capul îngropat
ţinând ochiul în călcâie
şi tot mersul lângă tâmple
O, clepsidra mea dintâie
răsturnând ce-o să se-ntâmple
şi curgând de jos în sus
lung şi greu nisipul suplu
şi smulgând dintr-un apus
pururi răsăritul dublu.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul Măreţia frigului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!