Ţi-e sufletul ...

De suflet îti atârnă cerceii ca de boltă,
Ţii în verigi şi luna şi soarele şi norii.
Tresari din tot azurul când l-au atins cocorii,
Şi stelele din spice adie ca o holdă.

Ţi-e sufletul ca marea, în crunta ei putere.
Se zbat corăbii negre, furtuni şi morţi crăieşti,
În miturile groase dorm umbre şi mistere,
Ca-n fundurile lumii ascunse prin poveşti.

Ţi-e sufletul ca brazda, ca grâul şi renaşte,
Plugarul şi sudoarea de sânge, boul, plugul,
Nădejdea arăturii bogate către Paste,
Şi ploaia-nviorată şi nouă şi belşugul.

Ţi-e sufletul ca floarea duminicii sonore,
Mireasma de lumină şi leacul fericit.
Otrăvurile-ascunse în ierburi ţi-l ucid.

Dar sufletul ţi-e încă şi mai presus de toate,
Câte n-ajunge gândul şi cerul nu le ştie.
Şi sufletul boleşte-n tristetea că nu poate
Ce nu poate să fie şi nu va fi să fie.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!