Frunze pierdute

Cincizeci de ani, de cînd încerci mereu,
Condeiul, gîndurile şi cerneala,
N-au mai ajuns să-ţi curme, fătul meu,
Frica de tine şi-ndoiala.

Te temi şi-acum de ce te-ai mai temut.
De pagina curată şi de rîndul,
Şi de cuvîntul de la început,
Te sperie şi litera şi gîndul.

Foile tale scrise, de hîrtie,
Se rup şi zboară, ca dintr-o livadă
Frunzele zmulse-n vijelie,
Fără ca piersicul să şi le vadă.

La fiece cuvînt, o şovăire
Te face să tresari şi-ai aştepta.
Parcă trăieşti în somn şi-n amintire
Şi nu ştii cine-a scris cu mîna ta.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!