Mi-e somn (poem de adio)

Voi, dinţi ai florilor, mâini ale ierbii,
stropi de rouă, voi, infirmiere perfecte,
pregătiţi-mi aşternutul pământesc
şi, deasupra cuvertură de muşchi verde.

Mi-e somn. Oh, aşează-mă-n pat, sora mea.
Pune-mi o veioză pe noptieră; sau, la o adică,
o constelaţie; sau orice îţi place; toate-s bune;
acum, fă lumina mai mică.

Lasă-mă singură: auzi, se desfac bobocii-n floare...
Un picior celest te leagănă de sus
şi-o pasăre trasează-un drum pentru tine, o cărare,

iar tu vei uita... Mulţumesc. Oh, o rugăminte:
dacă mă va căuta la telefona iarăşi,
spune-i c-am plecat – unde, nu mai ţii minte...

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!