Satul pierdut

Atât am dorit să vin la tine
să privesc în Beica cea curată,
să uit că a trecut prea multă vreme,
de când din sat am fost plecată...

Te-am găsit mai trist şi mai pustiu,
arde într-un par lumină chioară,
iar în praful răspândit pe drum,
trece o căruţă de la moară...

Pe la poartă sunt câţiva bătrâni,
mai vorbesc de una şi de alta,
copiii au plecat în ţări străine,
unul chiar aşteaptă să îi vină fata...

Le dau bună seara şi-i întreb,
ce mai fac pe aici în seri cu lună,
ei se uită, dubios, la mine,
având în pahar ţuică de prună...

Mai are-n gură fiecare 2-3 dinţi,
stau cuminţi cu mâinile în poală,
nicidecum nu mă mai recunosc,
şi-mi aruncă, tâmp, privirea goală...

Plec din sat cu inima pustie,
oare-n el oi fi copilărit?
Odată cu tinereţea dusă,
satul, pentru mine, e pierdut...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!