Îmi pare rău

Îmi pare rău că Dumnezeu pe toţi,
Ne ia drept nişte spărgători şi hoţi
Şi nişte haimanale,
Crezînd că tot umblăm după parale
Şi după giuvaierele Mariei - Sale.

Le leagă noduri, le chiteşte într-ascuns,
Că să ne minţă, cu lumină el le-a uns
Şi le arată doar pe dinafară,
Că înlăuntrul lor e noapte chioară,
În care ţine totul să îngroape.
Îl supără să le vedem mai de aproape.

Că nici n-ajunge mînă la zăvoare
Şi se zgîrceşte şi te doare.
Pe toate celea scrisă-i fără carte,
Pedapsa lui - " Primejdie de moarte ",
Pe om, pe bobul mic şi pe gîndac,
Pîn' la sămînţa cît un vîrf de ac.
Nu mai vorbesc de cele mari detot;
Pînă la ele să ajung nu pot.

De cum atingi ceva, ori moare aia,
Ori tu, că peste tot văpaia
Lui umblă ca un fulger orb, şi trece,
Şi arde, şi ucide, nevăzută, molcomă şi rece.

Nu zic şi eu sunt tot o haimana,
Dar drag îmi eşti, Sfinţia -Ta,
Şi pot să mă -ncumet să jur
Că umblu, nu să fur,

Dar ispitit, să văd, şi cuvios,
Cum drămuieşti tu bezna de frumos,
De-ai pus-o pretutindeni cîte-un pic,
Nu zic că-i rău, nici bine vreau să zic,
Nici nu mă bag în meşteşugul tău.

Dar, vezi, că de părerea ta îmi pare rău.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!