* * *
Alunec în somn printre amintiri
amestecate cu prezentul
prea multe cărări s-au închis
prea multe locuri și-au părăsit bucuria
prea multă frumusețe și-a închis pleoapele
Mă plimb prin curtea bunicilor
care acum nu mai este
nimicul s-a aștenut în zidurile prezentului
ziduri înalte fără pietre unghiulare
ziduri aparent frumoase
în ochii celor care văd numai ziduri
încăperi uriașe fără sens
în locul cămăruțelor
cu praguri înalte cu uși cântătoare
doinindu-și copilăriile părinților
nu mai sunt
Grădina bunicilor acoperită de dale
florile pomii tăiați fără milă
civilizație fără civilizație care
rupe tot sapă tot
închide totul în cuburi plate
ca niște graffiti aruncate pe ziduri
Păstrez totul în cutia albastră
roasă pe la capete
a mamei
acea cutie din raftul îngust de sus
în dreapta
nici ea nu mai este
dar înăuntrul a rămas neatins
Dau deoparte capacul cutiei noi și
răbufnește asupra mea
copilăria adolescența
o picătură de maturitate în care
eram mamă
Mă bucur privind zâmbetul mamei
și îi aud glasul povestindu-mi aproape zilnic
câte o fărâmă din bucuriile și tristețile dumneaei
Asta mă liniștește mă adoarme ca pe un copil
mă alină ca pe un copil
trezește bucuria pe care
am ascuns-o demult
acolo
în miezul fierbinte al unei cutii cu minuni
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
