Să nu-mi furi visul

O lume-a nemuririi îmi este cartea scrisă
Cu dorul din baladă pe portativ de gânduri,
Zăpada netopită ţesută cu matisă,
Măslinul, ramul păcii, înţelenit pe prunduri.

Şi amintirea mamei şi dudul de la poartă
Şi prispa casei albe şi cuibul, gol, de păsări
Şi-un plug ce rugineşte şi-o cană fără toartă,
Şi-o mare de cuvinte, zăcând în nepăsări!

Azi, mâzgălesc hârtia să nu rămână albă,
Cu-nchipuiri şi vise ascunsă prin sertare!
Nu sunt o hologramă în văl de floare dalbă,
Sunt om şi simt durere, la Cer, îmi cer iertare!

Născut-am fost din pântec, din stranie sămânţă,
Am supt laptele mamei, scăldată în iubire,
Semnat-am pe o frunză c-o ultimă dorinţă,
Pământului o carte, să las ca moştenire!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!