Zestre celestă

Răsuceste gândul cu faţa înspre bucurie!
Înjunghie-i trupul în partea nevăzută de lună,
să îşi deschidă curgerea spre scăldatul răsăritului
în liturghia străpungerii de împărtăşire,
până când ne topim unul în altul,
lucrare tainică a mâinii ce ţine în palmă chiparoşii.
Numai iubirea poate deschide rana nopţii
întru lauda îngerilor.
Exteriorul e opera lăuntrului nostru.
Unde să nu sărut şi unde să sărut mai întâi
cu prelungirea citadelei sfărâmate de har?
Mi-era dor de tine de înainte să te cunosc!
Spăla-te-aş din cap şi până în picioare
să lepăd de zădărnicii clopotul sângelui!
Răsuceşte strugurii clipelor să picure vinul dulce pe buza rugilor!
S-a măcinat grâul la moara anilor.
Răsuceşte gândul cu faţa înspre liturghia vieţii!
Flacăra candelei veghează în tăcere tainica prefacere, învierea din frângeri.

poezie de Iulia Dragomir (19 ianuarie 2020)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!