În ţara lui Păcală

Stă cugetul pe prispa unui troc
cu gândurile strânse ca-ntr-o plasă
pe întrebări care revin ad-hoc
din sfera minţii încercând să iasă.
Sunt întrebări ce-şi caută răspuns
pe nesfârşite clipe de-ndoială
rămase-ntr-un trecut de nepătruns
ţesut în umbre negre de cabală.
Priveşti-napoi, total nedumerit,
ajuns târziu pe margini de tăcere
cu-avântul tău, cândva nestăvilit,
strivit acum pe umbra care piere.

Iar truda ta, ce haruri îţi aduce? –
te-ntrebi adesea, când priveşti-napoi...
Te lupţi din greu, muncind până te-ndoi,
ducând în suflet nevăzuta-ţi cruce.
E crucea grea a existenţei tale,
o porţi crezând că vei răzbi cumva,
dar cum să crezi că singur ai putea
printre atâţia proşti ce-ţi stau în cale?!
Încerci mai mult şi te frămânţi din greu,
sperând că poţi să îl învingi pe Prost
pe Gură Cască sau pe Derbedeu,
pe toţi ce-n viaţă umblă fără rost.

În ţara marelui erou Păcală,
învaţă, mai întâi, să te cunoşti!...
Adună-nţelepciune ancestrală
ca să-i învingi definitiv pe proşti!

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!