Grota suferinţei

Mârşavă dezamăgire,
cum mă acaparezi în mrejele tale
păşind vicleană pe clapele sufletului meu
înrobit de amintiri.
Mă împuşti cu fulgerele ochilor tăi,
irişii gloanţe sfârtecând oazele mele de lumină,
lăsându-mă să orbecăi
pe meleaguri de dor şi de jale.
Vocea suferinţei îmi urlă
până în străfundul inimii
împroşcându-i cu venin vitraliile purpurii.
Of, iubite,
cum îmbălsămezi sentimentele
şi le conduci pe ultimul drum
cu o grimasă morbidă.
Ghilotina vorbelor tale
îmi sfarmă orizontul speranţei
cu încrâncenare.
Nebun din dragoste,
ascunzi în faldurile vremii şi ale vremurilor
fărâmiţele unei poveşti de iubire
de mult apuse.
Te-ai înveşmântat în roba deznădejdii
şi ai plecat tropotind
într-un ritm cadenţat
pe lespezile mizere ale universului deşucheat.
Vistieria sufletului tău a sărăcit
din cauza mândriei,
a orgoliilor şi a principiilor tale
obsesive şi prosteşti.
Eşti condamnat să plăteşti
cu ani grei de temniţă sufletească,
răsplată pentru fărădelegile meschine
cu care mi-ai murdărit sufletul
şi mi-ai otrăvit iremediabil viaţa.
Mi-ai sechestrat gândurile rebele şi copilăreşti
ancorându-le straşnic cu lanţuri grele,
atât de grele,
încât pământul nemilos mă acapara
în adâncimile-i lugubre încet, încet.
Ai pus botniţă vorbelor mele mieroase de dragoste,
făcându-le prizonierele nemerniciei tale.
Am scormonit cu degetele-crengi pământul,
cerul şi marea
în încercarea disperată de a mă elibera,
dar osânda era mult prea grea
şi nu puteam deznoda de una singură
iţele cosmosului.
Treptat, m-am resemnat
şi mi-am acceptat căderea
în grota suferinţei în care,
fără tăgadă, m-ai aruncat.

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!