Un dineu în camera de la etaj numai adulţi

fără pretenţii exuberante
dincolo de monotonia unui timp uzat de prea multele rugăciuni
şi tentaţii
mi-am propus un moment de respiro

Dumnezeu văzuse adoraţia mea pentru muncă
în care lucrurile sunt ştiute de toţi dar nimeni nu are curaj
să le spună
expunerea socială avea ascendent
dar eu nu-mi scosesem din minte anii copilăriei

dacă mă trezesc noaptea nu mă culc îndată
la loc
îmi folosesc şansa să înţeleg timpul făcut din mii de ochiuri de geam
prin care nu te uiţi să priveşti soarele

o tristeţe mai dulce decât zâmbetul tău ascuns cu teamă sub pernă
îmi face nopţile drum de povară
împing o piatră care se rostogoleşte la loc
în acest ritm nu am avea niciodată sărbători creştine

din nou ochii tăi
şi nu doar părul sau mintea
iubirea înţelege altfel motivele iernii de a grămădi
zăpezi
întuneric

la sfârşit un alb nefiresc îşi plimbă surzenia pe străzile
ocolite de păsări
din cântecul sumbru cuvintele morţii mă fac să zâmbesc
de parcă aş fi înţeles cum este alcătuit trupul acelei femei
nu-ţi voi ceda niciodată

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!