E scris în gene

"Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt."
şi degetele mele de copil frământau lutul. în van. păpuşile mele crăpau
sfărâmându-se la prima clătinare a credinţei şi la prima boare
iar lacrimile mele adânceau neputinţa şi moartea

apoi degetele mele au prins a desluşi gânduri silabisind
şi zilnic făceam transfuzii sibilinice buchisind
dar cuvintele-şi luau zborul, roi de albine în căutarea sufletului
şi ochii mei se scurgeau tăcuţi în noaptea uitării

Dumnezeu e un Domn al iubirii, al dăruirii, al uitării şi-al iertării
eu nu-s decât un om. ceea ce primesc nu pot dărui, ceea ce-mi doresc nu primesc
memoria mea selectivă mă scoate de pe făgaşul uitării plin de iubire
iar iertarea mea e doar o poveste. un ram desprins, uscat şi aruncat în valuri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!