Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!