Dac-aş fi un ram cu frunze

Dac-aş fi un ram cu frunze şi-ar cânta toamna în mine,
Nu m-aş scutura de toate, le-aş lăsa când iarna vine
Cu zăpada viscolită, să îmi ţină de urât,
Ca să uit că-s singurică, eu c-un suflet zăvorât...

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite nemurire,
Nici dacă m-ar duce-n iaduri, peste flăcări, biciuire,
Ci le-aş ţine lângă mine şi le-aş legăna uşor,
De mai pică câte una mă voi tângui sonor.

Dac-aş fi un ram cu frunze botezate în aramă,
Eu le-aş înveli în noapte, cum o face orice mamă,
Şi le-aş săruta fiorul, spaimele din nopţi adânci,
Şi de vrea Muma Pădurii să le fure, i-aş da brânci.

Nu m-aş desfrunzi nici dacă mi-ar promite tinereţea,
Le-aş păstra că-s pruncii mei, vreau să le transmit nobleţea...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!