Renaştere

S-au prins cuvintele, seminţe de înfloriri,
de catapeteasma inimii.
Au izbucnit în altarul timpului cu înflorirea rugăciunii,
alchimist pentru bobocii tăcuţi ai palmelor universului.
S-au înlănţuit ca prinse în horă.
Zglobii se avântă în faţă şi în spate,
dincolo de chipul dimineţii, solie luminii, aprinzănd farul gândurilor.
E un sărut lipit de cerul clipelor,
cu dor de sfinţenia vieţii.
Din ele se întrupează culoarea amintirii,
din ele se nasc bănuielile de creştere
pentru spicele înscăunate de cinstea virtuţilor.
Au răsărit cuvintele, fluturi, de pipăit sufletul iubirii.
Miros a mosc şi a scorţişoară, a casă de trecut pragul cu talpile goale
pentru împărtăşirea din intimitatea aerului.
S-au aprins feţele lor visătoare,
s-au învăluit de ghicitorile purpurii ale rătăcirii prin sine,
în căutarea locului de ascultat pulsul vremii.
Îşi schimbă vestimentaţia, se gătesc de primenirea anilor
cu îndreptări de secunde pe axa conectării la izvor.
Se ridică din aşteptare în cuibul poeziei, columne de sprijinit edificiul cântării.

poezie de Iulia Dragomir (27 septembrie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!